Scurt Istoric



Primul loc de ispăşire a pedepselor cu închisoarea pomenit în istorie la Deva, este legat de construcţia cetăţii feudale pe un deal de origine vulcanică , din partea de miazănoapte a oraşului, unde în subsolurile acesteia, se aflau carcere amenajate după uzanţele timpului.(sec.XIII)


Odată cu trecerea  vremii a apărut o nouă locaţie destinată întemniţării condamnaţilor aflată în cartierul estic al localităţii. (sec.al XVIII-lea)

Dezvoltarea din perspectivă numerică a populaţiei cât şi extinderea urbanistică a oraşului iniţiată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi accentuată la începutul secolului al XX-lea a impus construirea unei alte închisori, moderne pentru acele timpuri (1909), edificiu inclus  în chip fericit, împreună cu  Palatul de Justiţie şi sediul Prefecturii  judeţului (1890) într-un remarcabil ansamblu arhitectonic situat în centrul administrativ al localităţii.

După anul l965, prin schimbarea destinaţiei imobilului închisorii în cel de sediu al Arhivelor Statului-Filiala Judeţului Hunedoara şi mai ales prin strămutarea Penitenciarului Zlatna-Alba Iulia  la  Deva, s-a impus necesitatea amenajării unui nou aşezământ  penitenciar corespunzător  noilor condiţii de detenţie.

Construcţia actuală a penitenciarului, iniţial sub formă de colonie penitenciară de muncă, situată pe şoseaua ce leagă municipiile Deva şi Hunedoara, a fost definitivată la data de 01.10.1971 şi avea la vremea aceea două secţii: una la Bârcea Mare şi alta la  Mintia.

Sase ani mai târziu, la data de 01.08.1977, penitenciarul a fost  desfiinţat  şi apoi reînfiinţat după trei ani, la 01 martie 1980, pe acelaşi amplasament.

In prezent, Penitenciarul Bârcea Mare (Deva) funcţionează ca o unitate de executare a pedepselor privative de libertate cu regim semideschis şi deschis, pentru bărbaţi majori.


 
Chestionar
Perceptia societatii despre penitenciar
 
Cine este Online
Avem 2 vizitatori online
Autentificare
Publicitate
Abyss
Deeply Creative
Laurean Maier
Foto Blog
ADS by Penittenciarul Barcea Mare
Stiri

Penitenciarul Barcea Mare oferă forță de muncă în condiții avantajoase, pentru persoane fizice și juridice interesate - Detalii